Meghan Markle a vorbit pentru prima dată despre căsătoria cu Prințul Harry

Meghan Markle a vorbit pentru prima dată despre căsătoria cu Prințul Harry. De la interviul comun al celor doi și până acum, niciunul dintre ei nu a făcut declarații despre subiect. Ba chiar au plecat și în luna de miere în secret. Acum, aflăm că Meghan Markle este de părere că Prințul Harry „este cel mai bun soț”.

Cât de grea poate fi viața de Ducesă? Pe lângă vizitele oficiale pe care trebuie să le facă din când în când, Meghan Markle pare să se bucure din plin de timpul petrecut alături de soțul ei. Chiar dacă recent cei doi au fost despărțiți cât timp Meghan și Regina au fost plecate fără Harry, în relația lor pare să curgă laptele și mierea. Meghan Markle însăși spune că Prințul Harry este cel mai bun soț, iar noi o credem că este fericită cu adevărat.

Meghan Markle a vorbit pentru prima dată despre căsătoria cu Prințul Harry

Sharon Briscoe a călătorit zeci de kilometri pentru a o întâlni pe Meghan, iar atunci când a avut ocazia să vorbească cu ea a întrebat-o cum îi place noua ei viață. „Este minunată”, i-a spus Ducesa de Sussex, potrivit People. „Chiar mă bucur de ea”, a adăugat. Briscoe i-a spus „Să îi oferi toată dragostea lui Harry și să ai grijă de el”, iar răspunsul lui Meghan a venit imediat: „Voi face asta. Înseamnă extrem de mult pentru noi. Este cel mai bun soț”.

Meghan Markle a vorbit pentru prima oară despre căsătoria cu Prințul Harry, iar potrivit lui Sharon Briscoe, fosta actriță radia de fericire. „Pare atât de ingenuă și foarte călduroasă și nu repezește oamenii”, a descris-o femeia.

Meghan Markle și Prințul Harry s-au căsătorit la 19 iunie. Fosta actriță a purtat un coc răvășit la nuntă, însă prima ei apariție în calitate de Ducesă de Sussex anunța o schimbare radicală de stil.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro