Leonardo DiCaprio s-a despărțit de Nina Agdal

După o relație de un an, Leonardo DiCaprio și fotomodelul Nina Agdal s-au despărțit. 

Leonardo DiCaprio pare să nu aibă deloc noroc în dragoste. Actorul s-a despărțit de iubita lui de un an de zile, Nina Agdal. Conform unei surse citate de E!News despărțirea celor doi nu a fost cu scandal: „au rămas în legătură și sunt în continuare prieteni“, a declarat o sursă din anturajul fostului cuplu. „A fost o despărțire amiabilă și fiecare merge mai departe.“

Leonardo DiCaprio și Nina Agdal au fost văzuți prima dată împreună în mai 2016, la un restaurant în New York, iar de atunci au fost nedespărțiți. Nina a cunoscut-o pe mama lui Leo, iar în urmă cu o lună, o sursă din anturajul lor spunea că cei doi sunt foarte fericiți împreună.

Observăm un anumit tipar la femeile cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. Toate au peste 1,75, sunt blonde şi (eventual) au defilat în prezentările Victoria’s Secret. Iată cum arată cuceririle (la indigo) ale lui Leonardo DiCaprio.

Foto: Hepta

 

Abonează-te la newsletter