Lady Gaga, pe aceeași scenă cu toți foștii președinți americani

Lady Gaga și toți cei cinci foști președinți ai Statelor Unite au făcut echipă pentru o cauză nobilă: au strâns bani pentru victimele uraganelor care au lovit America în ultima perioadă.  

Toți cei cinci foști președinți ai Statelor Unite – Barack Obama, George W. Bush, Bill Clinton, George H.W. Bush și Jimmy Carter – și-au făcut apariția la Reed Arena a Universității A&M din Texas pentru concertul umanitar Deep From the Heart: The One America Appeal. Evenimentul a fost organizat de One America Appeal (program pus pe picioare de foștii președinți americani) pentru a strânge fonduri pentru victimele uraganelor Harvey, Irma și Maria.

Lady Gaga a fost o apariție surpriză pe scena evenimentului. Artista a arătat impecabil într-o ținută alb imaculat și s-a fotografiat cu toți cei cinci foști președinți americani.

„A fost o onoare să fiu invitată de acești cinci președinți să cânt și să vorbesc la acest eveniment istoric, unde am lăsat toate diferențele la o parte și am pus pe primul loc omenia în fața catastrofei“, a scris Lady Gaga pe Instagram. Conform publicației W, pe lângă susținerea acestei campanii, artista a și donat un milion de dolari.

One

O postare distribuită de xoxo, Gaga (@ladygaga) pe

Este pentru prima dată în 4 ani de zile, când toți foștii președinți americani în viață au apărut împreună la un eveniment. Președintele Donald Trump nu a putut veni la acest eveniment, dar a trimis un mesaj video.

Foto: Instagram

Taguri: