David Lynch și-a lansat propriul magazin de haine pe Amazon

David Lynch nu se mulțumește să fie doar unul dintre cei mai buni regizori ai tuturor timpurilor, ci își lansează propriul magazin de haine pe Amazon. Magazinul intitulat Studio: David Lynch pune la vânzare 25 de tricouri care descriu perfect stilul bizar al regizorului american.

David Lynch pășește în lumea modei cu propriul magazin de haine pe Amazon

Regizorul, care are deja propriul brand de cafea și a creat plăci de skateboarding și beri personalizate Twin Peaks, își vinde pe Amazon tricourile create chiar de el. Așa cum probabil te așteptai, design-ul hainelor semnat de Lynch este la fel straniu și paralizant precum filmele sale.

În număr de 25, tricourile sunt disponibile la prețul de 26 de dolari fiecare, cu mărimi între S și XXXL.

David Lynch și-a lansat propriul magazin de haine pe Amazon
David Lynch și-a lansat propriul magazin de haine pe Amazon

Artwork-ul de pe tricouri este semnat de Lynch și arată exact cum te-ai aștepta să arate ceva produs de mintea din spatele peliculelor „Mulholland Drive”, „Rabbits” sau „Inland Empire”.

Unele dintre tricouri prezintă desenele lui Lynch cu dinozauri, caracatițe sau libelule, în timp ce pe altele poți găsi creaturi pe care doar Lynch și le-ar fi putut imaginat. Pe de altă parte, tricourile „Turkey Cheese” și „Chicken Head Blue” amintesc de „The Evolution of the Arm” din „Twin Peaks: The Return”.

David Lynch și-a lansat propriul magazin de haine pe Amazon
David Lynch și-a lansat propriul magazin de haine pe Amazon

Magazinul oficial al lui David Lynch poate fi vizitat aici.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro