Ciara a publicat prima fotografie cu fetița ei, Sienna

În sfârșit micuța Sienna Princess Wilson și-a făcut debutul pe social media! Ciara ne face cunoștiință cu al doilea copil al ei. 

Cântăreața în vârstă de 32 de ani și soțul ei, Russell Wilson, au devenit părinți în aprilie 2017, însă până acum nu am avut nicio șansă să o vedem pe micuța Sienna Princess Wilson. Ieri, Ciara a publicat pe Instagram prima fotografie cu fetița ei, Sienna.

„E cel mai dulce îngeraș!“, a scris Ciara pe Instagram la fotografia care a fost făcută de soțul ei. Apoi, artista și-a invitat fanii să intre pe aplicația TraceMe pentru a vedea mai multe imagini cu micuța Sienna. Acolo, Ciara a scris: „Sunt foarte entuziasmată să mă deschid în fața voastră pe TraceMe. Știți că sunt destul de privată în legătură cu multe lucruri, dar aici pot să am o conexiune sinceră și nefiltrată cu voi toți.“

Artista a explicat de a ales să-și lase fanii să intre în viața ei într-un mod mult mai intim decât până acum: „motivul din spatele acestei decizii a fost că îmi doresc să întorc toată susținerea pe care mi-ați arătat-o pe parcursul anilor. Acum avem un loc unde puteți afla mai multe despre mine, unde puteți vedea toate lucrurile distractive din spatele muzicii mele, familiei, stilului meu vestimentar și multe altele lucruri interesante.“

Ciara și Russell Wilson s-au căsătorit în 2016, în cadrul unei căsătorii luxoase ce a avut loc în Anglia. Ciara mai are un copil, în vârstă de 3 ani, dintr-o relație anterioară cu rapperul Future. Artista s-a îngrășat 27 de kilograme atunci când a rămas însărcinată cu fiul său Future, dar a reușit să scape de ele în mai puțin de 4 luni. Uite ce a făcut pentru a reveni la formă inițială.

📷 @ben_liebenberg

O postare distribuită de Ciara (@ciara) pe

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro