eJobs recomandă: Concertul Extraordinar de Anul Nou

Așa cum la Viena se sărbătorește sosirea noului an cu celebrul concert de valsuri, la București vom celebra primele zile de ianuarie cu un concert extraordinar cu bijuterii muzicale romantice.

cepe anul 2017 cu stil, eleganţă şi delicii muzicale. Fundaţia Calea Victoriei deschide sezonul muzical din 2017 cu cea de-a patra ediţie a Concertului Extraordinar de Anul Nou, ce va avea loc pe 5 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

Programul serii include un repertoriu îndrăgit în întreaga lume: suitele „Spărgătorul de nuci”, de P. I. Ceaikovski şi „Şeherazada”, de N. Rimski-Korsakov. Cele două capodopere, nelipsite din repertoriul marilor orchestre ale lumii, te vor încânta în această seară de sărbătoare. Concertul cu o durată de peste 2 ore, va fi susținut de celebrul dirijor Tiberiu Soare și de Symphactory Orchestra, într-o formulă impresionantă de 72 de muzicieni. Înainte de fiecare compoziție, Tiberiu Soare va povesti publicului despre istoria celor două capodopere, pentru a le oferi tuturor celor prezenți ocazia de a păși într-un univers de poveste.

Din strălucitorul salon de bal ce deschide feeria „Spărgătorul de nuci”, vom păși în iatacul parfumat al Şeherazadei, înţeleapta prinţesă orientală. Acordurile fermecătoare de vioară şi violoncel ne vor purta spre lumi îndepărtate și ne vor inspira să începem noul an cu vise, seninătate şi speranţă.

Citește mai mult aici.

Abonează-te la newsletter