Evită rutina - rețeta unui picnic special în doi

Picnicul este modalitatea pefectă de a petrece o zi împreună cu o persoană specială. Un picnic în doi este momentul ideal pentru a scăpa de rutină și a vă bucura de timp de calitate. Ce mod mai plăcut de a petrece o zi cu soare în compania persoanei iubite? În cele ce urmează vă vom prezenta rețeta unui picnic reușit în doi.

Relaxați-vă, deconectați-vă, bucurați-vă de picnic. Faceți acest lucru împreună. Oferiți-vă oportunitatea de a vă cunoaște mai bine într-un mediu diferit, dar fără a pierde esența întâlnirii în doi. Renunțați la restaurante și baruri. Mizați pe ceva nou profitând de vremea frumoasă. Înconjurați-vă de natură.

Optați pentru o cină originală sau informală și renunțați la „protocoale și reguli”. Lăsați-vă vrăjiți de frumusețea naturii, pentru a vă bucura de un picnic diferit. Este cea mai bună idee pentru a scăpa de rutină.

Locul este baza planului

Într-un loc special romantismul va acționa de la sine. Opțiunile sunt destule, dar trebuie să vă gândiți la locul care se adaptează cel mai bine la preferințele voastre. În acest sens, o ieșire la iarbă verde este ideală pentru a vă bucura de spațiu deschis și generos, sau pentru a va adăposti la umbra copacilor. Plaja are și ea farmecul său, deoarece nisipul, apusul și sunetul mării pot crea o atmosferă unică. De asemenea, orice loc care vă place amândurora poate fi potrivit pentru picnic. Chiar și grădina din spatele casei poate deveni un loc special dacă știți să creați o atmosferă plăcută și caldă.

Micile detalii fac diferența

Vreți ca picnicul să fie diferit? Atunci, aveți grijă de micile detalii. Trebuie să fiți conștienți că, atunci când organizați un picnic special, există câteva lucruri de care trebuie să țineți cont. Dintre ele fac parte un coș pentru picnic unde să puneți mâncarea, o geantă frigorifică pentru băuturi, o față de masă, farfurii, si, pentru un plus de originalitate si stil, un Mini-grill Top Table pe care să preparați o cină delicioasă, direct „pe masă”, la locul faptei.

În serile lungi de vară nimic nu este mai plăcut decât să petreceți clipe minunate afară, în jurul focului, alături de o persoană dragă. Mini-grill-ul de la FIRE DECO vă ajută să îmbinați pasiunea pentru grătar cu bucuria de a fi împreună cu persoana dragă. Gătitul la mini-grill va deveni cu siguranță activitatea voastră preferată.

Este suficient de încăpător pentru a putea prepara alimentele voastre preferate. Mini-grill-ul este confecționat in întregime din oțel inoxidabil, este rezistent și solid, dar, în același timp, este ușor de manevrat și transportat. Valoarea sa practică este completată de design-ul atrăgător. Vatra acestuia este detașabilă astfel încât poate fi curățată cu ușurință. Funcționează pe bază de cărbuni iar odată încins, își păstrează temperatura pentru aproximativ 1,5 ore.

Veți putea găti alimentele voastre preferate fără probleme, bucurându-vă de o cină delicioasă și de un picnic cu adevărat special.

La urma urmei finalitatea unui picnic special este mâncarea pregătită împreună. Mini-grill-ul vă va ajuta să evitați complicațiile și să pregătiți mâncare simplă, dar savuroasă. Iată aici, în doar 30 de secunde, cum se face . Este exact ce vă trebuie într-o seară specială în doi.

Ustensilele de bază se pot transforma în obiecte speciale. O notă personală este cheia. De exemplu, puteți decora coșul de picnic cu cele mai frumoase flori de sezon. Alegeți o față de masă clasică, în carouri roșii și albe.

O atmosferă unică pentru un picnic special în doi                 

Picnicul vă permite să fiți informali si să petreceți clipe minunate împreună. În acest caz, obiectivul constă în definirea atmosferei pe care doriți s-o creați. Acum intră în joc elementele decorative.

Dacă vreți să creați o atmosferă boemă, până noaptea tarziu, puteți opta pentru decoruri cu perne și lămpi colorate. Sau accesoriile din rafie, obiectele din lemn sau fire pit-ul (vatră de foc)  reprezintă elemente decorative foarte potrivite.

După cum puteți observa, rețeta unui picnic special în doi nu este niciun secret. Ai nevoie doar de puțină imaginație și de acea persoană specială alături de tine.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro