15 lucruri pe care să nu i le spui unei femei însărcinate

Sarcina este o experiență minunată, dar și plină de neplăceri, iar multe dintre ele sunt cauzate de oamenii din jurul nostru care, uneori fără să aibă intenții rele, spun lucruri… greșite. Foarte greșite.

Pentru că spunem lucrurilor pe nume, am scris despre părțile mai puțin plăcute ale sarcinii, dar și despre lucrurile pe care femeile care nu își doresc copii s-au săturat să le audă. Revenim cu un articol în care trecem în revistă 15 lucruri pe care să nu i le spui unei femei însărcinate.

 

1. Oh, în sfârșit! Era timpul să faci pasul acesta

Deși unele persoane se încăpățânează și nu vor să accepte asta, fiecare dintre noi are dreptul de a-și trăi viața după bunul plac, iar decizia de a avea un copil îi aparține în totalitate femeii. Când, cum și cu cine vrea ea.
2. Ar trebui să faci asta/ nu ar trebui să faci asta

Atunci când ești însărcinată, aproape fiecare persoană apropiată ție știe ce trebuie să faci. Ce este bine să mănânci, ce este bine să eviți. Ce fel de activități trebuie să ai, ce nu trebuie să faci sub nicio formă. Desigur că există și sfaturi de care ar trebui să ții cont, însă e indicat să nu iei în seamă orice și să îți asculți medicul ginecolog, el știe cel mai bine ce e indicat sau nu să faci.

via GIPHY

3. Am citit articolul ăsta despre vaccinuri…

Nu. Nu. NU!

4. După forma corpului tău, pot să îmi dau seama că este băiat/fată

CUM?

via GIPHY

5. Ești sigură că nu sunt gemeni?

Nu, nu sunt gemeni. Aceasta este burta mea.

via GIPHY

6. Credeam că îți dorești o carieră

Da, îmi doresc o carieră. Îmi doresc și o familie. Pot să îmi doresc orice și cele două nu se exclud reciproc.

7. Ești prea slabă, abia ți se vede burta

Fiecare organism reacționează altfel, iar corpurile noastre arată diferit. Nu există burtă prea mare sau burtă prea mică. Atât timp cât medicul tău ginecolog consideră că totul este în regulă, nu ai de ce să îți faci griji.

via GIPHY

8. Nu ar trebui să mănânci mai sănătos?

Nu ar trebui să te uiți în farfuria ta?

via GIPHY

9. O să alăptezi, nu?

De cele mai multe ori, persoanele care adresează această întrebare, își răspund singure la ea. Fiecare mamă are dreptul de a alege cum vrea să își hrănească propriul copil și nimeni nu are dreptul să o condamne pentru alegerea sa.

10. Ți l-ai dorit?

Este nepoliticos să întrebi o femeie dacă sarcina a fost una planificată sau nu. Din nou, acest lucru o privește doar pe ea.

11. Cât de frumos este să fii însărcinată

O femeie care nu reușește să se își lege singură șireturile, care nu poate dormi decât câteva ore pe noapte și care are grețuri în fiecare dimineață, nu vrea să audă despre cât de frumos este să fii însărcinată. Crede-ne pe cuvânt.

via GIPHY

12. Cât de dureros este să naști natural/cât de traumatizantă este operația de cezariană sau orice poveste despre travaliu

Știm deja că va fi dureros și neplăcut. De ce ai vrea să evidențiezi asta sau să ne povestești experiențele traumatizante prin care ai trecut tu sau prietenele tale?

via GIPHY

13. Bucură-te de activitatea x cât mai poți

Ne este greu să alegem o singură activitate pentru că sfaturile implică… aproape toate activitățile. Bucură-te de orele de somn cât mai poți, bucură-te de întâlnirile cu prietenii cât mai poți și lista poate continua. Viața unei femei nu se sfârșește atunci când hotărăște să aibă un copil. Sunt foarte multe mame care au o carieră de succes, se bucură de timpul lor liber în compania prietenilor și pleacă în vacanță – da, fără copii. O mamă poate pleca în vacanță fără copiii săi!

via GIPHY

14. Cum plănuiești să îți educi copilul?

Cât de bine pot?!

15. Ce vei face pentru a scăpa de kilogramele în plus?

via GIPHY

Suntem convinse că și voi ați trecut prin astfel de momente. Care au fost cele mai deplasate lucruri pe care apropiații vi le-au spus atunci când ați fost însărcinate?

Foto: Hepta

Abonează-te la newsletter