Obiceiuri mici care îți aduc mai multă fericire

Ai observat că în ultima vreme te simți din ce în ce mai lipsită de chef și de energie și nu mai ai dorința să te bucuri de toate lucrurile frumoase din viața ta?

A venit momentul să renunți la această stare de letargie și să începi să aduci câte un strop de fericire în viața ta, în fiecare zi.

Descoperă câteva idei ușor de implementat care te pot ajuta să devii puțin mai fericită și mai împlinită cu fiecare zi care trece:

Încearcă să îți schimbi reacția la factorii de stres
Cu siguranță, te-ai confruntat cu semnele fizice ale unui episod stresant: inima care bate mai repede, mâini care tremură, un nod în gât. Când toate aceste simptome te copleșesc, ai senzația că un dezastru este nevitabil. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Toate aceste schimbări care se produc în corpul tău nu sunt nimic altceva decât modalitatea acestuia de a se pregăti pentru o situație neprevăzută. Nicidecum, pentru un dezastru. Nu încerca să ignori cu desăvârșire ce se întâmplă, ci încearcă să îți amintești că în aceste momente, organismul pompează o cantitate mai mare de oxigen către creier, pentru ca acesta să funcționeze mai bine atunci când este supus la evenimente tensionate.

Poartă ochelari de soare
Da, ai citit bine! O pereche de ochelari de soare te pot ajuta să fii mai fericită. După ce ai verificat dacă ai în poșetă cheile, telefonul și portofelul, nu uita și ochelarii de soare. Oameni de știință au demonstrat că expresiile faciale sunt strâns legate de starea de spirit. Astfel, chiar și un zâmbet forțat ne poate ajuta să ne simțim mai bine. Urmând această idee, o privire piezișă, aceeași pe care o abordăm și atunci când suntem furioase, ne poate face să ne simțim puțin supărate, efectul fiind aproape instantaneu. Așadar, pentru a evita schimbări de dispoziție, înainte să ieși din casă, nu uita să iei cu tine o pereche de ochelari de soare.

Cumpără-ți flori
Una dintre cele mai ușoare modalități de a aduce mai multă fericire în viața ta este să ai întotdeauna un buchet de flori pe masa din sufragerie sau pe măsuța de cafea. Dar, trucul este să nu aștepți până când toate florile se usucă pentru a cumpăra unul nou, ci să le înlocuiești înainte ca acestea să se ofilească. Conform unui studiu efectuat în cadrul Harvard Medical School, femeile care au privit un buchet de flori atunci când s-au trezit s-au simțit mai puțin anxioase și mai fericite, acestea servind drept un stimul subconștient că mediul în care acestea se află este unul sigur și prosper.

Ai grijă la postură
Știm prea bine că unicul moment în care îți aduci aminte că ar trebui să stai mai dreaptă este atunci când durerea de spate își face simțită prezența. Dar, o postură corectă te poate ajuta în mult mai multe moduri. De exemplu, te poate face mai fericită, mai entuziasmată și chiar mai puternică. Un studiu publicat în Journal of Behavior Therapy and Experimental Psychiatry vorbește despre faptul că spatele ținut drept ne face să reținem mai bine lucrurile pozitive care au loc în viața noastră. Așadar, sfatul nostru este să îți setezi un reminder la fiecare oră sau chiar la fiecare jumătate de oră pentru a nu mai sta cocoșată.

Foto: outnow.ch