23 March 2016 | autor: Andra Nicula
Love & sex / Health, Love, Sex

De ce închidem ochii când ne sărutăm?

Te-ai întrebat vreodată de ce închidem ochii când ne sărutăm? Să fie din pricina momentului emoționant în care vrem să ne pierdem sau pentru că inima ne bate atât de tare și ne dorim ca imaginea sărutului să rămână mai profund în mintea noastră? 

Majoritatea săruturilor, poate de la primul, furat la grădiniță de unul dintre băieții pe care-l plăceam, la cel de pe holurile liceului, când profesorul de matematică tocmai se îndrepta spre clasa noastră și până la cel mai recent sărut, toate au fost cu ochii închiși.

Și totuși, de ce? Răspunsul la această întrebare îl au oamenii de știință, și nu este cel la care ne-am fi așteptat. Dacă înainte ei considerau că vederea nu acceptă atât de aproape chipul celui iubit, s-a demonstrat de fapt că, cel de vină este creierul, care nu poate face multitasking și nu se descurcă și cu informațiile vizuale și cu senzația sărutului în același timp.

Instinctul, așadar, este acela de a închide ochii pentru a ne putea concentra mult mai bine pe sărutul în sine. Descoperirea a venit după ce psihologii de la Universitatea Royal Holloway din Londra au demonstrat că abilitatea noastră de a înțelege atingerea este diminuată când avem în lucru ceva vizual. Din această cauză nu simțim când ne vibrează telefonul în buzunar în timp ce noi ne căutăm un prieten în mulțime și explică și de ce închidem ochii atunci când dansăm sau facem sex.

Desigur, putem supune testului această teorie oricând…

Alte articole
VREI SĂ FII LA CURENT CU TOATE NOUTĂŢILe GLAM?

Act cool. Be GLAMOUR! Da LIKE paginii GLAMOUR pe Facebook.

AM MAI SCRIS
DESPRE
Adaugă un comentariu