24 February 2016 | autor: Mirela Ujică
Fashion chat / Fashion

În trend: rochile fluide din satin

Garderoba ta are nevoie de un plus de senzualitate? Este sezonul norocos! Rochile fluide din satin, cu detalii provocatoare din dantelă sunt hitul acestei primăveri.

Calvin Klein, Givenchy, Alexander Wang, Burberry: iată doar câteva dintre prezentările în care rochiile-neglijeu au fost aduse la rang de piese-cheie. Fie că vorbim despre creații de un minimalism debordant (rochii-furou care urmează linia corpului cu mici inserții de dantelă în zona decolteului), fie că ne îndreptăm atenția către creații mai sofisticate (cum este cazul acestei rochii Wes Gordon pe care ne-am dori-o necondiționat în garderobă) trebuie să incluzi o astfel de piesă în dressingul tău. Cu atât mai mult în această lună în care ai nevoie de toate armele de seducție la care te poți gândi.

Din miez de zi până pe covorul roșu
Am admirat deopotrivă rochia Prada de un roz pudrat aleasă de Dakota Johnson pe covorul de la Cannes cât și această variantă senzuală purtată de Patricia Manfield la Săptămâna Modei din Milano.

FotorCreated

foto: Yannis Vlamos, Hepta

Alte articole
VREI SĂ FII LA CURENT CU TOATE NOUTĂŢILe GLAM?

Act cool. Be GLAMOUR! Da LIKE paginii GLAMOUR pe Facebook.

Adaugă un comentariu