Concert The Underground Youth în Club Control

The Underground Youth vor concerta vineri, 16 martie, începând cu ora 21:00 în Club Control, București. În schimbul albumului live și a altor beneficii exclusive, poți contribui prin intermediul platformei PledgeMusic la realizarea proiectului special – filmul înregistrat anul trecut în Club Control din București și post producția acestuia. 

Ne dăm întâlnire cu The Underground Youth pe 16 martie în Club Control

Trupa britanică The Underground Youth reunește tot ce poate fi mai bun din melancolia anilor ’70 și asprul post-punk. Infiinţată în 2008, în plină perioadă de înflorire a muzicii indie, ca proiect individual izvorât din nevoia de expresie creativă a poetului Craig Dyer, trupa The Underground Youth din Manchester readuce psych rock-ul la frumuseţea brută şi sensibilă a esteticii minimaliste. Această abordare back to basics este şi astăzi una din cele mai bune variante de manifestare a muzicii alternative. Sound-ul hypnotic izvorât parcă direct din psihedelia The Velvet Underground este încărcat de nostalgie shoegaze cu ecouri goth, ceea ce face ca experienţa ascultării să fie chiar filmică.

Fidel numelui provenit dintr-o poezie scrisă de Dyer la 16 ani, acesta este un oponent declarat al industriei muzicale şi adeptul unei etici DIY ce apare ca cea mai potrivită metodă de compoziţie şi producţie pentru muzica sa marcată de ecouri şi reverb, la înregistrări lucrând cu încă un chitarist Leonard Kaage, basistul Max James şi soţia sa Olya la tobe. Din 2012 colaborează cu label-ul independent Fuzz Club Records, Delirium fiind primul release al acestei case. De-a lungul celor opt albume şi două EP-uri acesta şi-a păstrat metoda de a compune şi produce singur în studioul propriu, apelând la un producător abia în 2015, pentru înregistrările LP-ului „Haunted”. Deşi creaţia este aproape exclusiv personală, Dyer optează în cazul live-urilor pentru o formulă de patru (voce, tobe, două chitari şi bas) ce poate produce un sunet garage pasional, crud şi feroce. Acest blend de post punk inspirat şi infuzat de precursori ca The Brian Jonestown Massacre, The Jesus And Mary Chain, Joy Division, Bob Dylan sau chiar Spaceman 3 le-a adus un following dedicat în toată lumea şi bineînţeles un fan base activ în România.

Al optulea album, scos anul trecut, „What Kind of Dystopian Hellhole Is This?” are un sound psihedelic care pe alocuri seamănă cu Depeche Mode, dar caracteristica principală rămâne atenția și corectitudinea felului în care este compus și interpretat albumul.

Îi puteți găsi pe bandcamp, Spotify, Facebook și Instagram.

Biletele pot fi achiziționate de pe Eventbook sau PledgeMusic unde alături de bilet mai poți primi și albumul live în format audio sau video.

Trupa The Underground Youth concertează și în Cluj-Napoca pe 15 martie, de la ora 21:00 în Form Space.

Foto: Andrei Mușat

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro