Manichiura cu păr care a îngrozit Internetul

La capitolul manichiură, e loc de multe ciudățenii: am văzut unghiile sub formă de bile, manichiurile cu plante, cu blană și cu tot felul de aplicații ciudate. Însă manichiura cu păr uman merge deja prea departe, iar reacțiile de pe Internet sunt dovada perfectă. 

Este greu să ții pasul cu trendurile de manichiură care apar peste noapte. Nu îți face griji, nu este cazul să le acorzi atenție tuturor. Unele sunt chiar simple și drăguțe, însă unele chiar nu ar trebui purtate în viața de zi cu zi. La fel este cazul și cu această ciudățenie care a îngrozit Internetul: manichiura cu păr și fețe umane.

 

Dain Yoon este creatoarea acestor unghii înspăimântătoare la prima vedere, dar foarte complexe dacă le analizezi în detaliu. Fiecare deget exprimă câte o stare de spirit, iar pictura este extrem de realistă, mai ales în combinație cu acel păr.

 

Opera ei a stârnit atât de multe reacții pe Internet încât avem toate motivele să credem că se naște un nou trend chiar sub ochii noștri. Oamenii s-au declarat mai degrabă deranjați și terifiați de manichiura cu păr creată de Dain.

 

Oricât am aprecia creativitatea din spatele lor, trebuie să recunoaștem că sunt destul de ciudate. Tu ce părere ai despre aceste unghii?

Foto: Instagram @designdain