Machiaj pentru ochii albaștri: culorile care îi pun cel mai bine în evidență

Ochii albaștri sunt un adevărat dar, iar dacă ești norocoasă să îi ai, trebuie să profiți de ei și să îi scoți în evidență. Cu aceste farduri, eyelinere și mascara, vei avea cel mai frumos machiaj pentru ochii tăi albaștri, care vor străluci!

Noi femeile suntem deseori nemulțumite cu ce avem și râvnim la ce vedem la alte persoane: este binecunoscut cazul fetelor cu părul creț care și-l doresc drept și viceversa. Însă până acum nu am întâlnit o persoană care să aibă ochii albaștri și să și-i dorească altfel. Nici nu aș putea concepe așa ceva: această culoare de ochi are ceva cu totul aparte și atrage atenția instantaneu.

Totuși, am întâlnit persoane mândre cu ochii lor albaștri, dar care nu știu să și-i pună în evidență. Folosirea fardului bleu este cea mai frecventă greșeală de acest fel: nu te aștepta ca o culoare identică cu cea a ochilor tăi să facă vreo diferență.

Teoria culorilor ar trebui să te ghideze în alegerea nuanțelor pentru machiajul ochilor: albastrul este complementar cu portocaliul, așa că nuanțele derivate din această culoare vor funcționa cel mai bine: auriu, cupru, arămiu, piersiciu, maro și bronz. Nuanțele de mov, lila și roz vor funcționa foarte bine și ele.

În galeria foto am selectat câteva produse care par special făcute pentru machiajul ochilor albaștri. Răsfoiește-o și completează-ți lista de cumpărături dacă ești norocoasa posesoare a unor ochi albaștri!

Foto: Hepta