Ingredientul ciudat folosit de Kate Middleton pentru un ten perfect

Esteticianul personal al Ducesei de Cambridge, care i-a pregătit pielea chiar pentru ziua nunții, a dezvăluit secretul din spatele tenului perfect al ducesei. Ingredientul ciudat folosit de Kate Middleton pentru un ten perfect se află chiar la tine în bucătărie și este… delicios!

Auzim tot timpul de cele mai ciudate tratamente faciale – de la tratamentele vampir până la cele mai ciudate masaje. Însă nu ne așteptam ca tocmai Kate Middleton să apeleze la astfel de rețete. Deborah Mitchell, esteticiana personală a ducesei, a împărtășit într-o emisiune TV secretul ciudat din spatele tenului perfect al lui Kate.

Într-un episod special al emisiunii This Morning, dedicat frumuseții regale, Deborah Micthell a vorbit despre secretele DIY din spatele rutinii de îngrijire a pielii a persoanelor cu funcții regale. Rețeta care ne-a atras atenția a fost o cremă din ciocolată și alune cu puțin ulei de palmier, ingredientele principale din Nutella, pe care Deborah o folosește și pe clienții ei de top. Deși nu a dat niciun nume, ea a spus că o folosește mai ales pentru un client cu o piele perfectă și instantaneu ne-am gândit la Kate Middleton și la pielea ei perfectă.

De ce crede Deborah în această mască? Zahărul din amestec și textura lipicioasă îndepărtează delicat celulele moarte, în timp ce uleiul de palmier hidratează pielea și o lasă netedă și luminoasă pentru zile întregi.

Pe cât de ciudat sună această mască, pe atât de tentantă este, gândindu-ne la tenul perfect al lui Kate Middleton. Tu ai încerca-o?

Foto: Hepta