Cele mai frumoase beauty looks ale Rihannei, de la machiaj la coafuri extravagante

Rihanna a împlinit, astăzi (20 februarie 2018), frumoasa vârstă de 30 de ani, prilej cu care ne-am gândit să ne uităm în urmă la toate aparițiile ei de pe covorul roșu. Am ales câteva look-uri iconice pentru perioadele respective, de care ne-am îndrăgostit și atunci, dar și acum. Iată cele mai frumoase beauty looks ale Rihannei.

De la rujuri în culori intense, la glitter sau la bare skin și machiaj ultra natural, Rihanna le-a bifat pe toate. Și cu tunsorile și coafurile a fost la fel de curajoasă, trecând de la păr lung la scurt și invers, fără vreo aparentă reținere. Este cu siguranță pregătită oricând să încerce noile tendințe, ori chiar să le dea tonul. În galeria foto de mai sus, vei regăsi câteva dintre cele mai frumoase beauty looks ale sale.

Rihanna este un adevărat cameleon atunci când vine vorba de frumusețe, și la ce altceva ne-am putea aștepta de la o vedetă care deține un brand de beauty? Produsele Fenty Beauty au fost numite invenția anului 2017 de revista Time, și sunt atât de vândute că sunt pe cale să le depășească pe cele lansate de Kylie Jenner. Însă, ca oricare dintre noi, Rihanna are anumite ritualuri de machiaj preferate la care apelează cel mai des.

Machiajul preferat al Rihannei

Ce am putut observa din fotografiile pe care le-am cules este că machiajul preferat al Rihannei implică farduri sidefate, gloss-uri sau rujuri cremoase și, mai recent, iluminator. Rihanna adoră să își pună buzele în valoare, dar și ochii, iar întotdeauna pare să găsească echilibrul perfect între cele două. În orice caz, în ultimii ani, produsul ei preferat de machiaj pare să fi devenit iluminatorul. Dovadă este și faptul că a vrut ca iluminatorul Fenty Beauty să fie unul de o calitate excelentă, ceea ce a și reușit.

Cele mai frumoase beauty looks ale Rihannei

Dar nu îți spunem mai multe, pentru că te vom lăsa să tragi singură concluziile din galeria foto de mai sus, unde vei găsi cele mai frumoase beauty looks ale Rihannei.

Foto: Hepta/Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro