Ce ne rezervă viitorul în materie de beauty: previziuni inedite ale oamenilor de știință

Până când vom avea un glob de cristal perfect funcțional care să prezică viitorul, ne descurcăm cu ce avem la îndemână: previziuni bazate pe informații de la experți și oameni de știință care dictează schimbările în domeniul frumuseții. (Pssst! La finalul articolului am ales și câteva tratamente revoluționare pe care le poți face deja în clinici)

De Jolene Edgar; Traducere și adaptare de Cezara Palade

Curele cu antioxidanți

Whitney Bowe, asistent universitar în dermatologie la Icahn School of Medicine în cadrul Sinai Medical Center din New York, studiază radicalii liberi și acneea. „În acest moment, folosind tehnologia de ultimă generație, se află în dezvoltare plasturi antioxidanți pentru piele: ace mici plasate pe partea de jos a plasturilor îți penetrează pielea și – potrivit unor studii timpurii, însă foarte promițătoare – împing antioxidanți în piele. Acele se topesc apoi și dispar fără urmă. Aceștia ar putea deveni o soluție mai bună și mai rapidă pentru a obține un ten radios (fără o vizită la salon!) decât orice putem spera să realizăm cu ajutorul serumurilor tradiționale, care tind să facă minuni în laboratoare, însă rar au aceleași rezultate în rândul pacienților. Plasturii care îmbunătățesc penetrarea antioxidanților în piele vor debloca potențialul acestora, permițându-le să netezească ridurile și să lumineze pielea. În cadrul unui studiu publicat în Jurnalul Internațional de Științe Cosmetice, ale cărui premise au fost păstrate secrete pentru a nu influența rezultatele, subiecții care au aplicat plasturi cu micro-ace infuzate în vitamina C o dată la patru zile au resimțit o îmbunătățire semnificativă a aspectului pielii în timpul expunerii la soare și nu au prezentat niciun fel de iritație.

„Iar o revelație majoră în tratarea acneei este legată în totalitate de antioxidanți. În timpul rezidențiatului meu, am fost învățată că mai întâi un folicul este înfundat, apoi este invadat de bacterii, iar în final se instalează inflamația, cauzând erupții. Însă noile studii întorc pe dos această logică, arătând că efectele negative ale radicalilor liberi asupra uleiurilor dinăuntrul porilor se află la baza întregului proces. Cu această nouă descoperire, am mari speranțe pentru viitorul tratamentelor pentru acnee. Blocarea radicalilor liberi cu ajutorul antioxidanților ar putea preveni apariția coșurilor. Ceea ce nu am putut face niciodată. Toate terapiile noastre s-au concentrat pe tratarea coșurilor apărute deja, fără să se asigure că nu te vei trezi cu altele noi a doua zi dimineață. Iar momentul nu ar fi putut fi unul mai bun – antibioticele, care stau de secole la baza terapiilor împotriva acneei, își pierd rapid eficacitatea din cauza rezistenței pe care organismul o capătă. Rămânem fără opțiuni de tratament. Cheia în combaterea acneei va fi reîmprospătarea antioxidanților în mod periodic, atât pe parcursul zilei, cât și seara. Suntem în căutare de noi antioxidanți alimentari, iar includerea acestora în dieta zilnică îți poate crește semnificativ nivelul lor în organism.
„Prevenind eventualele imperfecțiuni ale tenului, antioxidanții ne vor ajuta să preluăm controlul sănătății pielii noastre încă din prima zi. Întrevăd o vreme când curele cu antioxidanți vor fi folosite la fel de timpuriu în viața noastră și la fel de frecvent precum este spălatul pe față.”

Filtre de Instagram injectabile

Dara Liotta, chirurg plastician cosmetic care se ocupă de reconstrucție facială în New York, s-a specializat în tratamente injectabile personalizate – procedura ei numită LitLift este concepută să mimeze contouring-ul prin Botox și fillere. „Următorul val de fillere cu acid hialuronic va fi special conceput să facă pielea să arate ca și cum a fost machiată cu un airbrush. Acestea îți vor umple anumite goluri pentru a evita formarea umbrelor pe față, astfel că va părea că ești întotdeauna într-o lumină perfectă. Un tratament de care sunt foarte entuziasmată, Volite, ar putea fi disponibil de anul viitor. Vom putea să îl injectăm la nivel superficial, de-a lungul straturilor de suprafață ale pielii, să atragă umezeala și să ofere strălucire timp de până la nouă luni. Ca un filtru, va blura ridurile fine, însă va rămâne nedetectabil; nu va lăsa fondul de ten să se adune în crevasele pielii și va adăuga luminozitate tenului.
„Această atenție extremă la detalii reprezintă viitorul, iar fillerele viitorului vor fi personalizate. Vor deveni mai fine, mai mătăsoase și mai flexibile. Vom avea formule speciale pentru a acționa localizat asupra zonelor problematice, care sunt dificil de tratat cu actualele formule de fillere: încrețituri în jurul ochilor, riduri orizontale la nivelul gâtului și piele creponată pe piept. În momentul de față, amestecăm și diluăm fillerele pentru a încerca să îmbunătățim aspectul zonelor cu piele subțiată, păstrând un look natural, însă această abordare este departe de a fi una ideală, pentru că poate lăsa umflături sau urme albăstrii.

„Iar dispozitivele pentru realizarea acasă a acestor tratamente cu serumuri hialuronice de calitate medicală nu sunt departe de a fi create. Imaginează-ți că ți-ai putea face o mască ultrasonică cu acid hialuronic înainte de o ieșire importantă în oraș, pentru a-ți face tenul luminos și a umple liniile fine și ridurile. Tare, nu-i așa? Studiile arată că energia ultrasunetelor poate face ingredientele precum acidul hialuronic să pătrundă mai adânc în piele decât ar putea orice serum sau loțiune, totul pentru o hidratare de durată. Pe lista mea de dorințe se află și un tratament cu acid hialuronic care funcționează ca și cum ți-ai îmbăia întregul corp în parafină ca să ai o piele mai fină și mai strălucitoare, din cap până în picioare. Iar fiindcă tratamentele corporale sunt din ce în ce mai populare, asta ar putea fi doar o chestiune de timp.”

Magia laserelor

Mathew Avram este director și chirurg dermatolog la Massachusetts General Hospital Dermatology Laser & Cosmetic Center, profesor asociat de dermatologie la Harvard Medical School, și președinte al American Society for Laser Medicine & Surgery. „Va exista o schimbare de paradigmă în ceea ce privește epilarea cu laser. Nu am reușit până acum să scăpăm de părul blond, roșcat sau gri de pe corp, pentru că lipsește pigmentul pe care laserele îl caută pentru a putea funcționa. O companie numită Sienna Biopharmaceuticals a descoperit o cale de a introduce argint în foliculii de păr – unde funcționează ca o țintă în locul pigmentului – pentru a reduce permanent creșterea părului. Datele sunt foarte promițătoare, iar tehnologia aceasta ar putea fi lansată până în 2019.

„Și aceasta este doar o primă privire asupra modului în care lumina de la surse precum laserele afectează nivelul de hormoni asociați cu fericirea: endorfinele și oxitocina. În cadrul unui studiu, când cercetătorii au expus în mod repetat șoarecii la lumini UV, aceștia au produs beta-endorfine, care amorțesc durerea. Ar mai putea dura 10 sau 20 de ani, dar văd potențialul laserelor sau a surselor de lumină pentru ca, într-o bună zi, să ajute la controlul durerii și chiar la crearea unui sentiment de bine.”

O soluție pentru căderea părului

Gail K. Naughton este cercetător de top în domeniul ingineriei tisulare și șeful companiei de medicină regenerativă Histogeen, cu sediul în San Diego. „În ultimii opt ani, am testat și perfecționat un tratament injectabil pentru creșterea părului și am văzut rezultate promițătoare – creșterea unor fire de păr noi în numai 12 săptămâni, cu îmbunătățiri vizibile și după un an. Tratamentul, numit HSC, funcționează prin tratarea celulelor stem din foliculii de păr cu o combinație de factori de creștere secretați în mod natural. Un factor, follistatin, permite celulelor stem adormite să treacă printr-un nou ciclu de creștere a părului. Un alt factor, keratinocitele, duce la proliferarea și creșterea celulelor, convertind un fir de păr tânăr într-unul matur, sau creând un fir nou-nouț. Momentul meu Evrika, mă crezi sau nu, a fost acela când i-am arătat fiicei de cinci ani a vecinului meu pozele înainte și după din primul nostru studiu clinic. A arătat înspre fiecare poză și a spus «Mai mult păr! Mai mult păr!», deci au fost rezultate cu adevărat vizibile. Experimentele din Statele Unite vor începe în 2018; ne așteptăm ca tratamentul să primească aprobare în Mexic mai întâi, poate în 2020, iar mai târziu după aceea în Statele Unite.
„Factorii de creștere ar putea în curând revoluționa metodele de skincare de asemenea, vizând probleme distincte precum pete maronii, riduri adânci sau acnee. Cu cât cercetătorii învață mai multe despre rolul fiecărui factor de creștere în parte, cu atât mai repede îi vor putea izola pe fiecare pentru a realiza tratamente de skincare mai inteligente, mai personalizate – lucru care s-ar putea întâmpla în următorii cinci ani. De vreme ce factorii de creștere sunt molecule de dimensiuni mari, căutăm modalități de a le livra mai adânc și mai eficient în piele, fără injecții, printr-o varietate de noi nanotehnologii. Factorii de creștere pe care îi găsești la momentul actual în tratamentele topice pentru piele pot ajunge numai la stratul de suprafață al pielii. Fiind capabili să livrăm factorii în celulele din straturile mai adânci, care sunt responsabile cu producerea colagenului și a elastinei, putem obține un ten mai ferm și mai rezistent la riduri și pierderea elasticității. „Privind în viitor, ne dorim să creăm următoarea generație de fillere – un tratament injectabil complet unic despre care credem că va fi mai natural și mai de durată decât ceea ce avem acum. Majoritatea fillerelor din prezent conțin numai un element al pielii, cum este acidul hialuronic, și durează câteva luni. Ale noastre ar include mai multe materiale – factori de creștere, colagen uman și matrice extracelulară – pentru a servi drept înlocuitoare pentru toate componentele pielii pe care le pierdem de-a lungul timpului. Și aceste fillere ar stimula celulele stem din propria ta piele pentru a crea noi rezerve de colagen și elastină, rezultând într-un tratament de durată pentru riduri și cicatrici, care ar putea avea efecte vizibile timp de câțiva ani.”

Selfie-uri inteligente

Sharon Profis este director executiv al CNET și ne spune ce este nou în industria tehnologiei. „În anul ce urmează, realitatea augmentată va lua amploare. Te va lăsa să proiectezi orice asupra unui obiect sau asupra unei persoane din viața reală – ca și cum ai folosi un filtru de Snapchat care este atât de realist încât nu-ți vine să crezi ochilor. În cele din urmă, vei putea să-ți schimbi rujul, culoarea părului, chiar și nasul într-o poză, iar rezultatele vor fi ultraperfecte. În vreme ce cei din generațiile X și Z sunt din ce în ce mai obișnuiți cu a posta imagini alterate și îmbunătățite cu ei înșiși companiile lucrează din greu să îmbunătățească realitatea augmentată. Desigur, în prezent îți poți da seama dacă o imagine a fost trecută printr-un filtru, dar în curând nu vei mai putea face diferența. Oamenii ar putea arăta complet diferit în mediul online, față de cum arată în viața reală.

„Imaginează-ți că ai putea fi model într-un tutorial de machiaj de pe Youtube. În anii ce urmează, cel mai probabil vor exista în magazine oglinzi sofisticate care să proiecteze diverse look-uri – și pașii pe care trebuie să-i faci ca să le obții – pe propria ta reflexie. În următorii 10 ani, mă aștept de asemenea ca până și oglinda noastră din baie să fie o oglindă smart: îți vei putea proiecta tutoriale de frumusețe pe propria reflexie, în timp ce verifici vremea și îți apar notificări ale noilor mesaje primite. Companiile au început deja să se joace cu oglinzile, transformându-le în touchscreenuri și există foarte mult potențial acolo.

„Dispozitivele din baia ta vor fi din ce în ce mai inteligente. Peria de curățare a tenului îți va alerta telefonul când este timpul să îți exfoliezi pielea, va recomanda produse pentru tipul tău de ten, poate că îți va spune chiar și când este cazul să mergi la doctor ca să îți verifici o aluniță. Va învăța mai multe despre pielea ta cu cât mai mult o vei folosi, și îți va recomanda noi produse pe măsură ce pielea ta se va schimba. Vei fi centrul propriului tău ecosistem dedicat frumuseții.”

La dispoziția ta

Am vrut să aflăm și care sunt terapiile inovatoare pe care le poți încerca în clinicile de la noi. Iată un top trei ale celor mai interesante.

Forever Young

Tehnologia laser a adus tratamentele de înfrumusețare la o eficiență istorică. Terapia luminoasă aplicată prin device-ul Forever Young de la Sciton netezește pielea, o întinerește și îi conferă un aspect îngrijit. Lumina țintește semnele îmbătrânirii și le ameliorează vizibil, rejuvenând tenul. Aparatul are rezultate demonstrate când vine vorba despre combaterea îmbătrânirii, iar tratamentul poate trata de la pete pigmentare, la roșeață sau mici vase de sânge dilatate apărute odată cu vârsta. În plus, Forever Young poate fi folosit și pentru îndepărtarea firelor de păr, dar și pentru controlul acneei active, pe orice zonă a corpului. O ședință de terapie la Soma Clinic costă între 150 și 500 de euro, în funcție de zonă.

Liposucție fără bisturiu

Ne-am dori cu toatele să scăpăm de grăsimea din zona abdominală, iar dacă mă poți contrazice, felicitări, ești o norocoasă! Pentru noi celelalte, am găsit o metodă noninvazivă extrem de tentantă, asemănătoare cu liposucția ca efect, însă fără contact direct. Vanquish Me este o terapie care are la bază moartea controlată a celulelor adipoase, prin aplicarea unor unde de radiofrecvență de mare putere. Tratamentul se aplică de la o distanță de un centimetru față de piele, în regiunea abdominală, astfel că nu intră deloc în contact direct cu corpul și nu provoacă durere. Grăsimea este topită prin câmpul unificat pe care Vanquish Me îl emite în jurul corpului, iar temperatura de la nivelul țesutului adipos crește până la temperatura de 45 de grade Celsius. Pentru rezultate vizibile sunt necesare între patru și șase sesiuni de terapie, pe care le poți face la Avra Aestethic Institute. O ședință costă 1 000 lei, însă poți opta pentru pachetul de patru ședințe (3 200 lei) sau pentru cel de șase ședințe (4 200 lei). Am testat personal această terapie și am scris despre rezultatele ei aici.

Stimulare pentru întinerirea tenului

Imperfecțiunile din straturile profunde ale tenului sunt mult mai dificil de tratat și, de aceea, este de la sine înțeles că dacă vrem să scăpăm de ele nu ne mai putem feri de ace. Din fericire, tratamentul pe care îl propun nu implică o procedură chirurgicală, ci un mic dispozitiv cu o rolă acoperită de circa 200 de ace foarte fine. Device-ul, numit Dermaroller, ajută la regenerarea pielii prin crearea unor leziuni controlate. Organismul este astfel provocat să formeze noi straturi de fibre de elastină și colagen, precum și noi capilare de sânge, astfel că pielea capătă mai mult volum, iar imperfecțiunile sunt netezite. În plus, întinerirea pielii este stimulată prin inducția colagenului. Tratamentul este potrivit pentru riduri, hiper-pigmentare sau hipo-pigmentare, acnee severă sau chiar cicatrici, și se poate aplica la nivelul feței, decolteului, mâinilor și picioarelor. Sunt necesare minimum trei ședințe, pe care le poți face la Clinica de chirurgie estetică Elysium. O ședință costă 275 de euro.

Foto: Getty Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro