Ce este double cleansing, o nouă tehnică de curățare a tenului

Pasionatele de beauty și în special skincare vorbesc despre o nouă tehnică de curățare a tenului care poate face minuni. Ce este double cleansing și de ce te poate ajuta în lupta împotriva acneei? Te lămurim în cele ce urmează! În plus, în galeria foto ți-am pregătit câteva produse pe care trebuie să le ai la îndemână dacă vrei să încerci această tehnică.

Unul dintre trendurile care nu vor dispărea niciodată din tendințe este tenul curat, radios, luminos. Însă nu ne-am născut toate cu o piele frumoasă de la natură. Dacă te confrunți cu câteva imperfecțiuni încăpățânate care apar din când în când să îți strice buna dispoziție, trebuie să știi ce este double cleansing, pentru că te va ajuta să scapi de ele.

Ce este double cleansing?

Double cleansing se traduce prin curățare dublă și exact asta este. Este o tehnică de curățare formată din doi pași, care promite să lase tenul curățat în profunzime și purificat. Iată care sunt cei doi pași.

Primul pas

Primul pas în tehnica de double cleansing este demachierea. Este acel moment când îndepărtezi de pe ten machiajul și impuritățile acumulate pe parcursul zilei cu ajutorul unui produs cremos sau a unei ape micelare. Indiferent de produsul preferat de tine pentru demachiere, este un pas foarte important pe care nu trebuie să îl sari niciodată, indiferent că vrei sau nu să încerci curățarea dublă.

Al doilea pas

Dacă de obicei te gândești că este suficient doar primul pas pentru o curățare eficientă a tenului, trebuie să afli ce este double cleansing. Al doilea pas constă în curățarea în profunzime a pielii cu un cleanser. Pentru că deja ai îndepărtat o bună parte din impurități, alege un produs blând cu tenul, și chiar cu proprietăți hidratante. Masează-l ușor pe față, iar apoi clătește-te cu apă rece sau călduță. Nu folosi apa fierbinte, pentru că nu urmărești să deschizi porii, ci să îi închizi. Și gata!

Acum că ai aflat ce este double cleansing, trebuie să știi că pasul următor în rutina ta de skincare trebuie să fie tonificarea. Află de ce este important să folosești un produs tonic după curățare. Dacă acneea ta nu are cauze hormonale sau de rândul afecțiunilor pielii, double cleansing-ul te va ajuta să scapi de acele coșuri enervante care apar când și când. De ce? Pentru că astfel porii tăi vor fi curățați în profunzime. Asta înseamnă că nu le vei mai da ocazia să fie blocați de impurități, iar inflamațiile vor întârzia să apară. Spor la curățat! Nu uita să intri în galeria foto de mai sus, pentru a vedea recomandările noastre de produse de curățare.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro