8 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre epilarea inghinală braziliană

Te-ai gândit vreodată să îți faci programare la salon pentru epilarea inghinală braziliană? Dacă da, și nu ai mai făcut înainte acest lucru, este cazul să te informezi, pentru ca atunci când vei ajunge pe masa de la salon să nu fii luată prin surprindere. Și crede-mă, cu siguranță ai de ce să fii surprinsă!

În primul rând, să vorbim despre ce este epilarea inghinală braziliană. Această tehnică implică îndepărtarea completă a părului din zona intimă cu ceară. Și când spunem completă, nu exagerăm. De la ce credeți că vine cuvântul „braziliană”, oricum? Moda acestei tehnici de epilare a pornit de la brazilience și de la bikinii minusculi pe care îi poartă și care cer o epilare extrem de atentă.

Cum să te pregătești pentru epilarea inghinală braziliană

În primul rând, este indicat să îți tunzi părul la o lungime de aproape un centimetru. Dacă este mai scurt, va fi foarte greu pentru esteticiană să îl îndepărteze, iar dacă este mai lung de atât, te va durea mai tare.

Apropo de durere, îți recomandăm să iei o pastilă de ibuprofen sau un analgezic cu care ești obișnuită înainte să te duci la programare. Acest lucru va mai atenua durerea pe care ai putea să o resimți în timpul unei ședințe de epilare inghinală braziliană.

Nu în ultimul rând, încearcă să eviți să te programezi la salon cu o săptămână înainte de menstruație, pentru că în acea perioadă pielea ta este mai sensibilă.

8 lucruri pe care trebuie să le știi despre epilarea inghinală braziliană

1. Trebuie să rămâi complet goală

Dacă nu știi dinainte acest lucru, te-ar putea lua prin surprindere! La o ședință de epilare inghinală braziliană va trebui să dai jos complet lenjeria intimă, pentru ca esteticiana să poată elimina absolut toată pilozitatea. Această tehnică nu este pentru persoanele pudice, așa că gândește-te bine înainte să îți faci o programare.

2. Ce opțiuni ai

Știm că am insistat pe ideea că epilarea este completă, însă esteticiana ta ar putea să îți dea opțiunea de a rămâne cu o dungă de păr numită și „landing strip” (= pistă de aterizare).

3. Trebuie să pui osul la treabă!

De obicei la salon te aștepți să lași esteticiana să facă toată treaba, însă la o ședință de epilare inghinală braziliană, trebuie să pui și tu osul la treabă! Pentru ca zona ta intimă să aibă cât mai puțin de suferit și rezultatul final să fie impecabil, esteticiana îți va da o pereche de mănuși și te va ruga să îți întinzi pielea în timp ce te epilează.

4. Prima oară e mai greu

Dacă este prima oară când treci printr-o epilare cu ceară, trebuie să știi că va durea și este chiar posibil să sângerezi în locul în care au fost firele de păr. Este normal, rădăcinile tale sunt încă foarte puternice, însă pe măsură ce vei frecventa salonul lună de lună, părul tău va fi mai ușor de îndepărtat și durerea mai puțin intensă.

La început, esteticiana va aplica ceara pe zona de sus și pe linia bikinilor, iar mai apoi va ajunge și la zona labiilor (da, inclusiv acea zonă va fi epilată cu ceară!).

5. Atenție la spate!

Epilarea inghinală braziliană presupune îndepărtarea părului din față, dar și din spate. Știi la ce ne referim, la faptul că după ce va termina cu zona frontală, esteticiana te va ruga să te întorci cu fața în jos și va îndepărta inclusiv părul dintre fese. Probabil te vei simți puțin ciudat atunci când îți va spune să o ajuți despărțind fesele cu mâinile (nu glumim!), dar vestea bună este că în acea zonă, epilarea nu doare! În plus, vei începe să te obișnuiești cu ideea pe parcurs.

6. Niciun fir de păr nu rămâne în urmă

Ceea ce vrem să spunem este că după ce a terminat cu ceara, esteticiana va lua o pensetă și va îndepărta manual fiecare fir de păr care nu a putut fi îndepărtat în primă fază.

7. Ultimul pas: loțiunea calmantă

Când ai ajuns aici, cel mai probabil pielea ta este extrem de roșie, iar pentru a o calma, esteticiana va aplica o loțiune calmantă.

8. Situația ar putea deveni… lipicioasă

Înainte de a aplica loțiunea, esteticiana va folosi șervețele (sau cottonete) îmbibate într-o soluție uleioasă pentru a îndepărta resturile de ceară. Câteodată, este posibil ca unele zone să rămână lipicioase, și vei simți acest lucru abia când vei merge în drum spre casă.

Cum să te îngrijești după epilarea inghinală braziliană

Există câteva sfaturi de care trebuie să ții cont după ce ai fost la epilare inghinală braziliană (sau non-braziliană, indicațiile sunt aceleași!).

  1. Evită expunerea la soare. Epilarea cu ceară lasă pielea sensibilă la razele UV, așa că este indicat să aștepți câteva zile înainte de a merge la plajă și să aplici cremă cu un factor ridicat de protecție solară, pentru a evita hiperpigmentarea pielii.
  2. Nu înota în piscine publice. „Evită zonele publice cu apă cum ar fi bazinele de înot, pentru câteva zile. Poți avea un risc ridicat de a contracta o infecție”, spune dermatologul newyorkez Kally Papantoniu, potrivit GLAMOUR US.
  3. Exfoliază-te. La câteva zile după epilarea inghinală braziliană, este indicat să apelezi la o exfoliere blândă, pentru a îndepărta pielea moartă și a preveni firele crescute pe sub piele.
  4. Evită să mergi la saună sau la yoga. „Aburul deshide porii, ceea ce ajută la pătrunderea părului la suprafața pielii, și vei crede că epilarea nu a fost făcută corect”, avertizează Noemi Grupenmager, fondator și CEO al Uni K Wax Center. În plus, bacteriilor le plac mediile calde și umede, așa că este indicat să eviți inclusiv cursurile de yoga (unde poți transpira).
  5. Nu aplica autobronzant imediat. Ai răbdare câteva zile după epilare, deoarece ingredientele din loțiunea autobronzantă ți-ar putea irita pielea. În plus, culoarea va arăta neuniformă pe zonele epilate, față de zonele neepilate.
  6. Folosește produse fără parfum. Evită orice produs care conține parfum artificial, pentru că este foarte posibil să îți irite pielea proaspăt epilată.
  7. Fă duș în loc să faci baie în cadă. „Este mai bine să faci dușuri la o săptămână după epilare. Apa va curge constant și va fi mai curată, decât dacă ai sta în apa din cadă”, mai spune Dr. Papantoniou. Nu uita că ești mai sensibilă la a face o infecție după epilarea cu ceară.
  8. Alege haine mai largi. În mod evident, nu este indicat să porți jeanși skinny după o epilare inghinală braziliană, pentru că aceștia ți-ar putea airita pielea. Zilele de după epilare sunt perfecte pentru rochii și pantaloni maxi, din materiale ușoare precum bumbacul, prin care pielea poate respira.

Dacă te tentează (după tot ce ți-am spus!) să încerci epilarea inghinală braziliană, iată alte 10 lucruri pe care le poți face înainte să dai fuga la salon. Totuși, dacă nu ești convinsă, află de aici ce metodă de epilare ți se potrivește.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro