6 lucruri pe care le faci zilnic care accelerează lăsarea sânilor

Una din părțile la care ne holbăm cel mai des în oglindă când ne admirăm trupul gol sunt sânii. Îi analizăm din toate unghiurile posibile să vedem cum arată mai bine și ne îngrozește faptul că într-o zi nu vor mai fi la fel de fermi. Gravitația își va face simțită prezența la un moment sau altul, însă este de preferat mai târziu. Iată șase lucruri care accelerează lăsarea sânilor, pe care le facem în fiecare zi.

Augmentarea sânilor este încă una dintre cele mai cerute procedee în clinicile de chirurgie estetică. Operația pare să ajute și la recăpătarea fermității. Însă mai bine previi apariția unei probleme, decât să încerci să o tratezi, nu-i așa? De aceea, în galeria foto vei descoperi șase lucruri care accelerează lăsarea sânilor – dezvață-te de aceste obiceiuri și bucură-te de sâni fermi mai mult timp (asta dacă genetica nu ți-a luat-o înainte).

Lucruri care accelerează lăsarea sânilor pe care le faci zilnic

Poziția în care dormi, exercițiile fizice pe care le faci, dieta – toate aceste lucruri pot accelera lăsarea sânilor. Le faci zilnic așa că nu te gândești la ele ca fiind nocive sau nepotrivite, însă ele ar putea fi nocive pentru elasticitatea pielii din zona sânilor. Descoperă în galeria foto care sunt inamicii unui bust ferm, potrivit specialiștilor citați de GLAMOUR UK.

Foto: Shutterstock

Taguri:
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro